Dan Sima, inginer la Podul Brăila: ”Deschiderea dintre cei doi piloni este 1.120 de metri ceea ce plasează Podul de la Brăila în vârful proiectelor de infrastructură europene”. Dan Sima, inginer la Podul Brăila, prezintă într-un registru tehnic de execuție podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, cel mai mare pod din România și al treilea din Uniunea Europeană. ”În dreapta mea putem observa peretele perimetral care are o grosime de un metru, iar în spatele lui e peretele mulat care a fost executat până la 44 de metri în adâncime. Între ele se află un strat de hidroizolație. În ceea ce privește tehnologia de execuție au avut loc mai multe procese, s-au săpat cu graifere pereții mulați, s-au turnat până la minus 44 de metri, s-a construit grinda de coronament pentru a susține peretele mulat. După această etapă a urmat construcția peretelui perimetral. S-a ales tehnologia top-down care semnifică că se construiește de sus în jos. Se sapă, se armează, se cofrează, se betonează și apoi se decofrează. Alegerea acestei tehnologii s-a justificat prin rapiditatea execuției. Nu mai avem apă la blocurile de ancoraj după cum se vede. Pe viitor aici va exista și un sistem de dezumidificare care va menține umiditatea relativă sub 40% pentru a nu exista coroziune. Sub această valoare coroziunea nu se mai produce. Durata podului e asigurată pe 120 de ani.
Pe blocul de ancorare, partea superioară, colegii mei desfășoară procedeul filării aeriene (care va dura aproximativ 4 luni dacă nu apar fenomene meteorologice nefavorabile) prin care întind firele cablurilor principale. Momentan se lucrează la 2 toroane fiecare toron având de fire cu diametrul unui fir de 5,38 de mm. Saboții plăcilor de capăt sunt printre cele mai importante elemente ale Podului suspendat deoarece prin ele se transferă tot efortul către blocul de ancorare (pentru a nu rupe cablurile când vor fi tensionate cu toată greutatea tablierelor și încărcărilor). Pentru pilonii de la podul Brăila s-a lucrat zi și noapte inclusiv în condiții de iarnă, înălțimea lor fiind de 192 de metri. Lucrarea este foarte bună. Deschiderea dintre cei doi piloni este 1120 de metri ceea ce plasează Podul de la Brăila în vârful proiectelor de infrastructură europene (respectiv al treilea pod din Uniunea Europeană și locul 30 în lume)”, a explicat Dan Sima. (sursa: CNAIR)