vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateVIDEO Femeia din Dălhăuţi, găsită moartă în pădure, după mai bine de...

VIDEO Femeia din Dălhăuţi, găsită moartă în pădure, după mai bine de o săptămână de căutări

Elena Iordache, de 41 de ani, a fost găsită în pădure luni dimineaţă. Un localnic a plecat după lemne spre satul Mahriu şi, la un moment dat, a văzut trupul femeii la marginea unui drum forestier. A anunţat oamenii legii iar la faţa locului au ajuns mai mulţi curioşi, inclusiv concubinul femeii. Nimeni nu a putut explica de ce Elena a luat-o în sens opus locului unde trebuia să ajungă. Ea s-a prăbuşit la circa 5-6 km de locul unde au fost găsite îngheţate sora ei Dumitra şi cele două nepoate. Dar, în acelaşi timp, mai avea circa un km până în satul Mahriu. Se pare că a căzut epuizată şi înfrigurată şi nu s-a mai putut ridica pentru a-şi continua drumul prin ploaie şi frig. Trupul său neînsufleţit a fost transportat cu căruţa până la maşina firmei de pompe funebre care nu a putut intra în pădure, pe un drum accidentat şi mocirlos. Urmează ca la serviciul de medicină legală să se stabilească dacă Elena Iordache a murit tot din cauza hipotermiei, la fel ca sora şi nepoatele sale. Poliţiştii au descoperit câteva vânătăi pe chipul femeii. Cel mai probabil ea s-a lovit cu faţa de o bucată de lemn, în locul unde s-a prăbuşit şi a fost găsită. În urma ei a rămas orfan de mamă un băieţel de doar doi ani.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu