joi, noiembrie 21, 2024
AcasăSocietateVIDEO Înaintări în grad și premieri la Poliția Vrancea,...

VIDEO Înaintări în grad și premieri la Poliția Vrancea, de Ziua Națională a României

1 DECEMBRIE – Ziua Națională, o sărbătoare a tuturor românilor, iar pentru noi, pentru polițiști, este ziua celor cărora le asigurăm, zilnic, ordinea, siguranța și liniștea. La ceas aniversar, simțim cu atât mai mult mândria că suntem români și că putem pune umărul la siguranța cetățenilor județului nostru. Aparținem toți acestei țări, cu multe exemple de oameni (de ieri și de azi) care ne pot umple sufletul de mândrie! Să ne oprim pentru un moment din agitația cotidiană și să regăsim încrederea și speranța, iubirea si spiritul de sacrificiu, căci aceste valori ne definesc.

Ziua în care cinstim memoria înaintașilor noștri, o zi de mândrie a nației căreia îi suntem fii și fiice. Așa au simțit și cei 50 de colegi ai noștri, polițiști din cadrul inspectoratului, care au fost avansați în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim. Gânduri din/de suflet ne-au transmis și colegii noștri, veterani din teatrele de operații sau care reprezintă țara în diverse colțuri ale lumii.

Până nu de mult timp, pentru mine, pacea era un drept normal…. Un drept pe care, poate nu conștientizam cât trebuie să îl apreciez… Astăzi, când mă aflu într-o țară aflată în război, vă pot spune cât de norocoși suntem. Vă pot spune că acest cuvânt, „pace” are o însemnătate imensă. Vă pot spune că ar trebui ca tricolorul și dragostea față de țara noastră să fie un motiv de bucurie zi de zi, ceas de ceas. Și dacă vom ajunge să facem asta, vom lupta și mai mult pentru o Românie pe care cu toții ne-o dorim. La mulți ani, România! La mulți ani, dragi colegi!”

”Din orice colț al lumii, suntem cu sufletul alături de România și transmitem cele mai calde gânduri si îmbrățișări tuturor colegilor, tuturor vrâncenilor noștri dragi și tuturor românilor care astăzi sărbătoresc cu mândrie ziua noastră națională.”

 La mulți ani România! La mulți ani, români! La multi ani, dragi vrânceni!”

Avansarea înainte de termen este o mândrie și o onoare pentru fiecare polițist, dar, în același timp, pentru cariera profesională reprezintă o recunoaștere a meritelor pe care le-a avut în apărarea intereselor legitime ale cetățenilor. De Ziua Națională a României, în cadrul ședinței festive care a avut loc la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, 30 de agenți și 20 de ofițeri care s-au remarcat în mod deosebit în executarea misiunilor încredințate, au fost avansați în gradul următor. De asemenea, au fost premiați colegii care au ocupat primele locuri la competițiile sportive (fotbal, fotbal tenis și tenis de masă) organizate de Asociația Sportivă ”Tomiță Lazăr”.

În lumina istoriei noastre și a sacrificiilor făcute pentru libertate, sărbătorim astăzi cu recunoștință și bucurie. Suntem datori să promovăm și să protejăm spiritul de solidaritate care ne definește ca națiune, iar împreună putem contribui la un viitor bazat pe încredere, respect și armonie.

La mulți ani, România! La mulți ani români, oriunde v-ați afla! (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu