sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateVIDEO IPJ Vrancea, partener de fapte bune în cadrul...

VIDEO IPJ Vrancea, partener de fapte bune în cadrul proiectului educațional-umanitar ”Crăciunul între generații”

Proiectul educațional ”Crăciun între generații”, coordonat de doamnele profesor Chiriac Cristina, Colin Liliana, Păucă Simona și Cojocariu Tanța, la care Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea este partener, și-a propus, pe de o parte, promovarea valorilor tradiționale strămoșești, prin implicarea elevilor, cadrelor didactice, părinților, comunității locale în diverse activități legate de tradiții și obiceiuri locale, iar pe de altă parte, având în vedere că se apropie Crăciunul, desfășurarea unei campanii umanitare care să aducă zâmbete pe chipurile copiilor din familii dezavantajate dar și al bunicilor cu fețele brăzdate de vremurile trăite. Copiii Școlii Gimnaziale „Dimitrie Gusti” din comuna Nereju ne-au întâmpinat tradițional cu pâine şi sare la sosirea în comunitate, iar acest moment solemn și ritual străvechi a fost perceput de noi, oaspeții, ca un semn de dragoste, bunătate şi omenie. În tradiţia creştin ortodoxă, pâinea este simbolul vieţii, iar sarea este considerată, în zicerile din popor, „mama lui Dumnezeu”. Frumoșii elevi nerejeni ne-au arătat că păstrează cu sfințenie și prețuiesc arta populară românească (sculptură, artizanat în lemn, țesături populare), obiceiurile și tradițiile strămoșești, creațiile populare fiindu-le dezvăluite de către cei mai buni meșteri populari din zonă.

Și elevii Colegiului Național Unirea au pregătit cântece și colinde care au pus în prim-plan tradițiile pline de simbolism și înțelepciune. 160 de cadouri pregătite de elevii uniriști cu sprijinul oamenilor de bine, oferite de aceștia împreună cu șeful inspectoratului de poliție, comisar șef Remus Nica și polițiștii vrânceni au bucurat elevii care ne-au întâmpinat cu frumosul program artistic, preșcolarii grădiniței din Brădăcești dar mai ales bunicii singuri din satele comunei Nereju la care a ajuns caravana umanitară. Polițiștii vrânceni vor continua acțiunile umanitare, în holul inspectoratului sau ”Holul lui Moș Crăciun” fiind pregătite cadouri pentru semenii cu care soarta nu a fost prea darnică. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu