vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateVIDEO Maneliștii au cântat la priveghiul lui Paris. Astăzi e înmormântarea,...

VIDEO Maneliștii au cântat la priveghiul lui Paris. Astăzi e înmormântarea, cu participarea a sute de oameni

Sute de oameni s-au perindat, timp în 5 zile, la căpătâiul lui Florin Cristofan, cunoscut sub numele de Paris, unul dintre liderii romilor din Focșani. Familia și prietenii au întins mese în curte și au încins grătarele, așa cum este obiceiul în această comunitate. Nu au lipsit cântăreții de manele, care au cântat lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Paris, conform tradiției romilor. Aseară, la căpătâiul mortului s-au aflat manelistul Tzancă Uraganul și formația sa. Astăzi va fi înmormântarea, ceremonie la care sunt așteptate sute de persoane, atât din Focșani cât și din țară și din străinătate. Cortegiul funerar va traversa Focșaniul, de la casa lui Paris, situată pe Strada Cotești (aproape de restaurantul ”La Vasilică”), pe Bld. Unirii, pe Strada Republicii, Strada Gării, Strada Longinescu și până la cimitirul sudic, acolo unde familia i-a construit un cavou, în câteva zile. Forțele de ordine – jandarmi și polițiști – se vor afla în preajmă, pentru a fluidiza traficul și a preîntâmpina eventuale evenimente nedorite.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu