În această dimineață, polițiștii Serviciului Rutier împreună cu reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vrancea au desfășurat o acțiune informativ-preventivă, în cadrul căreia au adus la cunoștința conducătorilor auto opriți în trafic dar și a șoferilor mijloacelor de transport în comun, noile modificări legislative.
În cursul zilei de astăzi, 14 iulie, acțiunile polițiștilor rutieri au drept scop siguranța pietonilor precum și informarea cu privire la modificări legislative privind anumite infracțiuni rutiere. Aceste activități de informare continuă și în perioada următoare, iar polițiștii din tot județul vor informa participanții la trafic despre faptul că cei care conduc autovehicule sub influența alcoolului, a drogurilor ori fără permis de conducere și provoacă un accident rutier soldat cu deces, vor fi condamnați la închisoare cu executare. Noua lege prevede că nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul acestor infracțiuni.
Așadar, vă recomandăm să fiți responsabili în trafic, să fiți atenți la viața dumneavoastră și să nu fiți indiferenți la ceilalți participanți la trafic. În primele 6 luni ale acestui an, în Vrancea au fost înregistrate 2 accidente cu victime produse din cauza conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise. În urma acestor accidente, 2 persoane au fost rănite grav.
De la începutul anului, polițiștii din Vrancea au depistat 71 de persoane care au condus autovehicule fără a deține permis de conducere și alte 238 de persoane care au condus autovehicule deși se aflau sub influența alcoolului sau a drogurilor. 138 dintre cei depistați sub influența alcoolului au fost sancționați contravențional, concentrația de alcool rezultată fiind până la pragul de infracțiune, iar în cazul celorlalți au fost întocmite dosare penale.
În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri din Vrancea au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv. Ca urmare a abaterilor constatate de polițiștii structurilor rutiere, au fost aplicate 88 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 17500 de lei. Totodată, polițiștii au reținut, în vederea suspendării dreptului de circulație, 6 permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare.
Exemplu :
În cursul nopții trecute, ora 03.47, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Odobești au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani. Întrucât conducătorul auto prezenta halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la sediul Spitalului Militar-Focșani, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Politiștii rutieri desfășoară permanent acțiuni de prevenire și combatere a cauzelor generatoare de accidente rutiere, astfel încât cetățenii să circule în siguranță pe drumurile publice. (IPJ Vrancea)