Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creștinilor, temeiul credinței (I Corinteni 15, 20) și nădejdea izbăvirii noastre din moartea păcatului (Romani 6, 23), dar mai ales certitudinea dobândirii vieții veșnice (Ioan 3, 36), ca împreună-viețuire a noastră cu sfinții lui Dumnezeu, în comuniunea de iubire a Preasfintei Treimi, din Împărăția cerurilor. Deșertându-Se de slava Sa dumnezeiască, Stăpânul cerului și al pământului, chipul smereniei desăvârșite, a luat chipul robului (Filipeni 2, 7), pentru a restaura chipul lui Dumnezeu din ființa umană alterată de păcat și a-i conferi omului demnitatea de fiu după har al Părintelui ceresc (Ioan 1, 12), pierdută cândva, din pricina lăcomiei, mândriei și neascultării față de Creatorul său.
Iar această lucrare a fost împlinită de Mântuitorul Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, prin asumarea de bunăvoie a pătimirilor și morții Sale jertfelnice pe Crucea Golgotei, împăcându-l pe om cu Părintele ceresc și oferindu-i speranța redobândirii raiului pierdut. Astfel, Jertfa de pe Cruce, desăvârșită prin Înviere, rămâne pentru totdeauna taina iubirii supreme a Preasfintei Treimi, arătată lumii prin Cuvântul întrupat, răstignit și înviat, Cel ce ne-a împărtășit tuturor un adevăr extrem de important și mângâietor, și anume că ura ce vine din partea vrăjmașilor și frica de moarte nu pot fi biruite decât prin răbdare în suferință și iubire sinceră, exprimată prin jertfa de sine. Pentru că „mai mare dragoste decât aceasta – a zis Domnul – nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13).
Însă, pentru a ne împărtăși cu adevărat de roadele Crucii și Învierii lui Hristos, suntem datori să ne purtăm și noi crucea vieții personale cu responsabilitate și demnitate creștină și să-L mărturisim pe Mântuitorul cu faptele credinței lucrătoare prin iubire (Galateni 5, 6), având grijă ca nu cumva mintea noastră să fie întunecată de „virusul” urii față de semeni, care a îmbolnăvit pe foarte mulți, în contextul secularizării crescânde a societății contemporane. Din nefericire, în aceste vremuri cumplite, când pericolul morții a devenit o constantă a vieții noastre cotidiene, constatăm cu îngrijorare că, din pricina slăbirii credinței și a înmulțirii fărădelegii, s-a răcit tot mai mult iubirea dintre oameni (Matei 24, 12). De aceea, se impune, măcar în al doisprezecelea ceas, să ne revenim din rătăcirea minții, să medităm cu onestitate asupra rostului viețuirii noastre pământești și să înțelegem că numai împreună, uniți prin credință și fapte de iubire creștinească, putem birui ispita dezbinării cu care ne încearcă vrăjmașul diavol în ultimii ani, păstrându-ne sănătatea mentală, culturală și spirituală. Sărbătoarea Sfintelor Paști este momentul cel mai potrivit pentru a înțelege că, în vremuri de restriște, altă nădejde de scăpare nu avem decât pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel ce, prin moarte Sa, a învins moartea, a zdrobit puterile iadului și ne-a încredințat că iubirea, totdeauna, învinge ura, iertarea alină suferința sufletească, lumina risipește întunericul, bunătatea topește răutatea, credința dreaptă și statornică întărește unitatea, iar nădejdea ne hrănește dorința comuniunii cu Dumnezeu.
Cu speranța că nu ați primit în zadar harul lui Dumnezeu (II Corinteni 6, 1), prin Taina Sfântului Botez, ci îl veți face lucrător prin faptele iubirii față de toți oamenii, vă dorim tuturor un Paști binecuvântat, rugându-L pe Mântuitorul Hristos, „Care este viața voastră” (Coloseni 3, 4), să vă dăruiască sănătate deplină, bucurie sfântă, lumină și pace în suflete. Hristos a înviat!
