Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos este, mai întâi de toate, sărbătoarea iubirii smerite și darnice a lui Dumnezeu pentru lume, este sărbătoarea iubirii milostive a Fiului veșnic al lui Dumnezeu, care S-a smerit pe Sine făcându-se Om muritor pentru a-l ridica pe om din păcat și moarte dăruindu-i viață și slavă veșnică. Lumina Pruncului Iisus născut în Betleem ne cheamă să arătăm mereu în jurul nostru prin cuvânt și faptă, semne de speranță, de pace și bucurie.
În contextul pandemiei de astăzi, omenirea confruntată cu noul coronavirus traversează o perioadă grea privind viața și sănătatea oamenilor. Și poporul român este îndoliat și întristat, deoarece mulți români au decedat, iar alții au suferit în izolare până când s-au vindecat de această boală. Prin urmare, este mare nevoie de multă rugăciune, de solidaritate și ajutorare frățească. De asemenea, să-i pomenim în rugăciunile noastre și pe toți românii care se află printre străini, în jurul granițelor noastre, în diaspora română ca să păstrăm cu multă iubire frățească unitatea de credință și de neam.
Cu prilejul sfintelor sărbători ale Nașterii Domnului, Anului Nou 2021 și Botezului Domnului vă adresăm tuturor părintești binecuvântări, doriri de sănătate și mântuire, pace și bucurie, fericire și mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună dimpreună cu salutarea tradițională: La mulți ani! († DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)
Foto credit: Basilica.ro/Mircea Florescu / Video: Trinitas TV