luni, noiembrie 25, 2024
AcasăSocietateVIDEO Ministrul de Interne anunță că nu vor fi restricții de...

VIDEO Ministrul de Interne anunță că nu vor fi restricții de deplasare în afara localității, după 15 mai

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a răspuns la câteva întrebări adresate de cetățeni, pe Facebook. Marcel Vela a transmis aceste răspunsuri printr-o postare video pe contul său personal de Facebook. Cel mai așteptat răspuns viza posibilitatea de deplasare în afara localității de domiciliu/reședință după încetarea stării de urgență. Ministrul Afacerilor Interne a precizat că românii se vor putea deplasa și în afara localității, fără a mai completa declarații pe propria răspundere. „Am decis următorul lucru: puteţi să mergeţi, să părăsiţi localitatea, fără a ţine cont de limita de municipiu sau limita de judeţ. Aşadar, nu este impusă o limită, pentru că era foarte dificil de impus limite în aceste zone metropolitane şi, în consecinţă, nu va exista o limită teritorial-administrativă în cadrul căreia să vă puteţi deplasa sau să nu vă puteţi deplasa”, a explicat Marcel Vela.

Un alt subiect sensibil este reluarea zborurilor către statele europene. Ministrul Vela a declarat că zborurile între România şi alte ţări se vor relua în funcţie de situaţia din ţara respectivă, de evoluția epidemiei și de contextul epidemiologic din fiecare țară. „Anglia, pentru moment, este în zona roşie, în momentul în care va fi în zona galbenă, nu veţi mai sta în carantină, se va impune izolarea la domiciliu. Dacă Anglia va rămâne încă două săptămâni, o lună în zona roşie, atunci carantina este o metodă prin care epidemiologii susţin că se pot opri cât mai eficient infecţiile cu coronavirus în rândul cetăţenilor care locuiesc în România”, a transmis Marcel Vela. Iată, mai jos, răspunsurile date de ministrul Afacerilor Interne, transmise pe Facebook.

Dragi prieteni,Am revenit cu o parte din răspunsurile promise. Sper ca ele să vă fie de folos!Pe curând!

Publicată de Marcel Vela pe Miercuri, 6 mai 2020


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu