Robert Cazanciuc declară că nu are emoţii cu privire la postul său din cabinetul Ponta. În ultima vreme, unii lideri PSD au afirmat că s-ar impune o serie de remanieri în guvern, printre numele vehiculate a fi înlocuite fiind amintit şi cel al titularului de la Justiţie. În schimb, Cazanciuc susţine că astfel de declaraţii nu au legătură cu realitatea. ”Aceste declaraţii privind remanierea mea nu sunt realiste, ca şi altele precedente. Nu am sentimentul că partidul nu mă susţine şi nu au fost reproşuri cu privire la activitatea mea”, ne-a precizat ministrul Justiţiei. După ce Victor Ponta a fost trecut în plan secund din punct de vedere politic, tot mai multe voci din PSD au exprimat necesitatea realizării unei remanieri guvernamentale. Printre cei vizaţi de înlocuire se numără şi Robert Cazanciuc, un apropiat al lui Ponta (este căsătorit cu verişoara şefului guvernului). Chiar şi fotoliul de prim ministru al lui Victor Ponta se clatină, o decizie în acest sens urmând a se lua după congresul naţional al PSD care va avea loc pe 18 octombrie.
VIDEO! Ministrul Justiţiei se crede intangibil
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -