duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăStiri InterneVIDEO Mobilizare a polițiștilor pentru hramul Cuvioasei Parascheva

VIDEO Mobilizare a polițiștilor pentru hramul Cuvioasei Parascheva

În aceste zile, sute de poliţişti din Iaşi vor fi la datorie, pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, atât în zonele aglomerate cu afluenţă mare de persoane, cât şi în celelalte zone din municipiu, unde vor avea loc activităţi cultural – artistice ocazionate de „Sărbătorile Iaşului”. În toată ţara, la data de 14 octombrie a.c., aproape 6.000 de poliţişti vor fi în misiune, pe stradă şi în zona lăcaşelor de cult, pentru ca cetăţenii să ajungă şi să petreacă aceste sărbători în siguranţă. Vor acţiona 415 patrule pedestre şi 2.135 de patrule auto. Poliţiștii de la transporturi vor patrula pe 261 de trenuri de călători, în 255 de staţii şi triaje de cale ferată şi 13 aerogări. De asemenea, vor fi constituite 82 de rezerve de intervenţie cu 252 de poliţişti din cadrul structurilor de acţiuni speciale.

Poliţia Română le recomandă celor aflați la evenimente să fie atenţi în locuri aglomerate şi să păstreze banii şi telefonul în compartimentele interioare ale hainei, niciodată în buzunarele din spate ale pantalonilor. Conducătorilor auto le recomandăm să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri care supraveghează circulaţia pentru prevenirea aglomerărilor şi blocajelor rutiere, precum şi a accidentelor de circulaţie.

Parcaţi autoturismul în locuri iluminate şi nu lăsaţi în autovehicul, la vedere, bunuri de valoare. Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute. Printre amabili şi binevoitori puteţi întâlni şi persoane rău intenţionate. Nu vă lăsaţi atraşi în locuri izolate pentru a cumpăra lucruri de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea. Încurajând comerţul ambulant ilicit, puteţi deveni chiar victime ale unor fapte antisociale.

Pe părinţi îi sfătuim să nu îi lase pe cei mici nesupravegheaţi. În cazul în care se rătăcesc într-un loc aglomerat, învăţaţi-i să se adreseze unui poliţist sau unei familii cu copil. Asiguraţi-vă că aceştia ştiu telefonul unuia dintre părinţi, numele şi adresa unde locuiesc (eventual hotelul/locul unde este cazat). (comunicat Poliția Română)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu