Situație fără precedent în comuna Păunești. Sistemul de alimentare cu apă nu face față consumului pe timp de iarnă. Acest lucru nu se întâmpla decât în lunile de vară, atunci când oamenii își irigă culturile, însă iarna nu s-a mai întâmplat așa ceva. Potrivit autorităților locale, acest consum foarte mare ar putea fi cauzat de probleme la instalațiile interioare din gospodăriile cetățenilor. Este posibil să se fi produs avarii la aceste instalații în casele nelocuite, ai căror proprietari sunt plecați la muncă în străinătate. ”De o săptămână mă confrunt cu problema apei. Le solicit cetățenilor să se uite la vecinii plecați în străinătate, la casele părăsite, nelocuite, iar rudele să meargă la casele copiilor, fraților plecați prin Europa pentru a verifica dacă au probleme la instalațiile de apă. Numai așa putem identifica și repara eventualele avarii”, ne-a declarat primarul comunei Păunești, Gheorghe Popa, care a transmis și un mesaj video pe rețelele de socializare pentru a-i informa pe localnici, atât pe cei rămași acasă cât și pe cei plecați în străinătate.
VIDEO Pierderi de apă în rețeaua comunei Păunești. Sunt posibile avarii la țevile din casele nelocuite din comună
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -