Imagini surprinse joi noapte în București, pe timpul unei ploi torențiale, vizionate de mii de oameni. În imagini se vede cum șeful Brigăzii Rutiere București dirijează circulația pe o stradă unde apa curge șuvoaie, în timp ce plouă torențial. ”Respect, admirație, felicitări! El este comisarul șef Ionuț Vlăsceanu, comandantul Brigăzii Rutiere București! Cât a durat ploaia torențială, inclusiv când a fost grindină, a stat în mijlocul intersecției și a dirijat circulația, după terminarea concertului Coldplay. El este șeful polițiștilor rutieri din București, un exemplu pentru toți cei pe care îi are în subordine! Respect, admirație și FELICITĂRI! Mulțumim tuturor celor aflați la datorie în aceste momente!”, au scris, pe Facebook, reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.
Joi noapte a fost rupere de nori în București. A fost și cod roșu de averse, vijelii și grindină. Fenomenele meteo au doborât copaci, au inundat străzi și subsoluri și au provocat și alte pagube. Avioanele nu au mai putut decola sau ateriza pe aeroportul Otopeni.