Acel moment când crezi că ți-a venit rândul la scăldătoare, dar vine cineva mai mare și mai tare decât tine și parcă, brusc, nu-ți mai este așa de cald. Imaginile inedite și amuzante cu cei doi cerbi care se confruntă pentru un loc la ”piscinuța” din mijlocul pădurii au fost filmate în Parcul Natural Putna Vrancea cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei.
Cerbul este sociabil din toamnă până în primăvară, perioadă în care masculii se grupează în cârduri de tauri, conduse de un cerb tânăr, iar femelele în cârduri separate de ciute, conduse de ciuta cea mai în vârstă. În cârdurile de ciute sunt amestecaţi, întotdeauna, viţei şi chiar cerbi din al doilea an. Doar cerbii bătrâni şi cei foarte puternici trăiesc solitar. Cârdurile sunt alcătuite după boncănit, care are loc toamna, şi se desfac după ce zăpada s-a topit, pe la sfârşitul lunii aprilie.
Parcul Natural Putna Vrancea este unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. Este situat în sud-estul țării, în județul Vrancea și are o suprafață de peste 38.000 de hectare, din care peste 33.600 de hectare sunt păduri. (Romsilva)