Mistreții fac spectacol în pădurile Parcului Natural Putna Vrancea, imaginile superbe fiind surprinse de camerele de monitorizare instalate în păduri de specialiștii Romsilva. Arealul mistrețului în România este larg răspândit, trăind în zona de câmpie, în Delta Dunării şi până în zona de munte. Preferă desișurile care îi oferă adăpost. Hrana mistrețului este majoritar vegetală şi constă în rădăcini, tuberculi, tulpini, fructe, dar în dieta sa intră şi larve, râme, gasteropode, ouă și resturi animale. Este un animal robust, cu dimensiuni de circa 1,5 metri lungime, 1 metru înălțime la greabăn şi 200 kilograme în greutate. Femelele și puii de mistreț trăiesc în cârduri, conduse de scroafele cele mai bătrâne. Masculii trăiesc separat, în grupuri sau, cei mai puternici, solitar.
Pădurile din Parcul Natural Putna Vrancea asigură faunei toate condițiile de hrană, adăpost și liniște. În parc se regăsesc numeroase specii de mamifere, printre care ursul, lupul, râsul, capra neagră, vulpea, bursucul, jderul de copac, cerbul, vidra, pisica sălbatică sau mistrețul. Circa 110 specii de păsări, din care 75 sunt protejate, au habitatul în parc, iar flora este alcătuită din circa 650 de plante superioare. (sursa: Romsilva)