Asociația Culturală ESTICA și echipa FBF au onoarea și plăcerea să vă anunțe pe această cale de continuarea ideii lansate cu doi ani în urmă, și anume zilele când orașul Focșani se transformă și se umple de culoare și de informații cu privire la evenimentul din Septembrie – ediția cu numărul 3.0 Focșani Blues Festival. După succesul avut în edițiile anterioare, FOCȘANI BLUES FESTIVAL își propune să dea naștere unei legende în orașul de pe Milcov, pregătind momente de neuitat iubitorilor de blues și nu numai. Veniți și fiți alături de noi în cadrul acestui eveniment unic în România! Din acest motiv, vă punem la dispoziție următoarele informații, dar și site-ul FBF care cuprinde materiale foto cu artiștii invitați și cu programul complet al evenimentului www.focsanibluesfestival.ro .
Ziua 1
Vineri, 7 septembrie, este deschisă de către Ben Poole, unul dintre cei mai buni chitariști din Europa, lăudat de nume mari precum Classic Rock Magazine, Jeff Beck, Garry Moore și Paul Jones. Muzica lui are la bază blues-ul cu influențe rock. Tot vineri seară, pe scenă urcă Nico Brina, care va încânta publicul cu ritmuri Boogie-Woogie și rock n’ roll. Prima seară este închisă de către Joe Louis Walker, o legendă a chitarei, care a fost recrutat de ‘’The Blues Foundation’’ în ‘’The Blues Hall of Fame’’. NPR Music l-a numit pe Walker “un simbol legendar, care împinge mereu limitele blues-ului modern”.
Ziua 2
A doua seară este deschisă de către Headline Blues Band, câstigătorii Swedish Blues Challenge din 2016 și reprezentanții Suediei în 2017 la European Blues Challenge. Tot sâmbătă seară, pe scenă urcă și Southern Avenue, trupă originară din Memphis, care întruchipează sufletul orașului natal pe ritmuri de blues și gospel. Ziua a doua este închisă de către Dwayne Dopsie & the Zydeco Hellraisers, trupă care nu are doar influențe Zydeco, aceștia adăugând și ritm de blues, funk, rock n’ roll, reggae și pop.
Ziua 3
În ultima seară, 9 septembrie, pe scena din Piața Unirii urcă Detonics care, inspirați de West Coast Blues, cântă mai ales swing și boogie. Muzica lor creativă și explozivă fără a adăuga prea mult la sunetul tradițional surprinde publicul. În aceeași zi, FBF o aduce pe scenă pe JJ Thames. Spectacolul acesteia este o călătorie din Mississippi până în Memphis, cu o mică oprire în Detroit. Aduce ritmuri de blues și balade soul specifice unui juke point din Mississippi. Festivalul de anul acesta este închis de către Shemekia Copeland, cântăreața cu nominalizări Grammy în 2000 și 2002. Declarată în 2011 de către orașul Chicago și statul Illinois drept ‘’Noua Regină a Blues-ului’’, aceasta a interpretat la Casa Albă pentru președintele Obama și prima doamnă în 2012.
MC’s:
În ediția din acest an, MC al FBF 3.0, prezentatorul va fi nimeni altul decât Berti Barbera, cunoscut actor, cântăreț, compozitor și prezentator de televiziune din România.
Invitați ai festivalului
Cu privire la invitații speciali din public, lăsăm să fie o surpriză și să vedem nerăbdători cu toții cine va fi alături de noi, în septembrie, la Focșani Blues Festival. De asemenea, dorim să vă facem cunoscut în premieră faptul că anul acesta Focșani Blues Festival s-a înfrățit cu RBC Ottawa Bluesfest, festival care este clasat de Billboard Magazine ca fiind unul dintre primele 10 cele mai de succes festivaluri de muzică din lume. Această extravaganță muzicală cuprinde două săptămâni în luna iulie și a devenit versiunea canadiană a lui Bonnaroo, Coachella sau a Festivalului de Jazz din New Orleans. Oameni din lumea întreagă călătoresc special pentru a participa la Ottawa Fest și fanii muzicii din Ottawa așteaptă cu nerăbdare deschiderea anuală a festivalului. Peste 150 de artiști naționali și internaționali sunt prezentați anual la LeBreton Flats Park, lângă Muzeul canadian de război, în centrul orașului Ottawa. Unii dintre artiștii consacrați care au urcat pe scena festivalului sunt: Buddy Guy, James Brown, Ray Charles, Sting, KISS, RUSH, Black Eyed Peas, ZZ Top, Van Morrison, Bob Dylan, Kanye West, Red Hot Chilli Peppers, Alice Cooper, Iron Maiden, Tom Petty și PINK, printre mulți alții. Special de la Ottawa Fest, Focșani Blues Festival îi întâmpină anul acesta pe promotorii acestui eveniment unic din lume, respectiv Catherine Cote și Scott Pollard. (echipa Focșani Blues Festival)