În cursul acestei zile, poliţiştii vrânceni au desfăşurat pe raza întregului judeţ activităţi specifice planului de acţiune naţional „FOC DE ARTIFICII”, în derulare în perioada 23 noiembrie 2020 – 10 ianuarie 2021. Astfel, în urma actiunilor, poliţiştii au întocmit 5 dosare penale, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 126/1995, privind regimul materiilor explozive. Cantitatea totală de articole pirotehnice ridicată în urma constatărilor făcute astăzi este de aproximativ 70 de kg, în valoare de aproximativ de 5000 lei.
Exemplu:
În jurul orei 15.30, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Focșani au depistat în zona Piața Moldovei un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din localitate, iar în urma controlului unui autoturism a fost identificată cantitatea de aproximativ 50 de kg de materiale pirotehnice, pe care acesta o deținea în mod ilegal. Articolele pirotehnice, din categoriile F2 și F3, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză, polițiștii au întocmit dosare penale. (IPJ Vrancea)