La data de 20 martie a.c., ora 20.50, pe DN 2D, în comuna Vidra, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Vidra au depistat în trafic un bărbat, de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism. Întrucât conducătorul auto prezenta halena alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost o concentrație de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. (IPJ Vrancea)
- Advertisment -