Specialiștii de la Apele Române alături de cei de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor monitorizează permanent debitele Dunării și fac schimburi de date cu experții de la nivelul țărilor din bazinul hidrografic al Dunării. Conform prognozei INHGA, debitele Dunării sunt în creștere și vor ajunge în 25 septembrie la o valoare de 8500 mc/s, fiind aproape dublu față de valoarea actuală (4200 mc/s) și cu mult peste media multianuală a lunii septembrie (3800 mc/s).
Pe baza datelor actuale, a informațiilor primite din Ungaria şi Serbia şi luând în considerare aportul celorlalți afluenți importanți ai Dunării din aval de Budapesta (Drava, Sava, Tisa şi Morava), fără aport suplimentar important de precipitații în bazinul hidrografic al Dunării, din amonte de intrarea în ţară, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior pe Dunăre şi afluenții săi, pe sectorul din amonte de Budapesta (mai ales în Austria), debitele în secţiunea Baziaş vor fi în creştere și vor atinge maximul valorii, în intervalul 28-29 septembrie, ajungând până la 9200-9500 mc/s.
Pe sectorul românesc al Dunării, în aval de stația hidrometrică Gruia, lucrările de apărare împotriva inundațiilor vor asigura tranzitarea în siguranță a viiturii care se va propaga pe o durată de până la 7 zile de la momentul intrării acesteia în secțiunea Baziaș. Echipele de la Apele Române de la nivelul celor 7 Administrații Bazinale de Apă – Apele Române Banat, Apele Române Jiu , Apele Române Olt, Apele Române Argeș-Vedea, Apele Romane Buzau-Ialomita, Apele Romane Dobrogea-Litoral, Apele Române Prut-Bârlad) sunt în stare de alertă și monitorizează foarte strict linia de apărare împotriva inundațiilor, din aval Gruia, aflată în administrare pe o lungime de 1100 de km.
Hidrologii noștri de la cele 7 Administrații Bazinale de Apă preiau datele de la nivelul celor 18 stații hidrometrice situate pe sectorul românesc al Dunării și transmit permanent informațiile despre nivelurile Dunării în vederea elaborării prognozelor de către colegii noștri de la INHGA. În același timp, specialiștii noștri sunt în teren și monitorizează nivelurile Dunării, precum și linia de apărare situată de-a lungul întregului sector românesc. (sursa: AN Apele Române)