duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăCulturăVineri, 4 iulie, lansare de carte la Biblioteca Județeană

Vineri, 4 iulie, lansare de carte la Biblioteca Județeană

Dragi iubitori ai poeziei, Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea şi Editura „Salonul Literar” din Odobeşti vă invită vineri, 4 iunie, începând cu ora 12.30, la Sala de lectură din strada Maior Gheorghe Sava nr. 4, să luați parte la lansarea volumului de versuri „Fiul anotimpurilor”, al poetului Adrian Matei. Evenimentul cultural se va bucura de prezența unor oaspeţi de seamă, prieteni ai Bibliotecii şi culturii. Este vorba despre profesorul Culiță Ioan Ușurelu, directorul Editurii „Salonul Literar” Vrancea, care va fi şi moderatorul întâlnirii, poeta Doina Guriță, membră a Uniunii Scriitorilor din România, scriitorul şi publicistul Radu Borcea, poetul şi publicistul Ion Apostu. Domniile lor ne vor ajuta să pătrundem în orizontul liric al poetului Adrian Matei. Ne vor bucura sufletul cu un program artistic membrii grupului „Astral”. Este vorba de Karla Bălăşoiu, Stelică Stoica şi Marian Tatu. „Anotimpurile nu se întâlnesc niciodată, dar faptele întâmplate în timpul lor întâlnesc eternitatea” – poetul Adrian Matei. (Biblioteca Județeană Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu