luni, septembrie 16, 2024
AcasăSocietateVintileasca și Nereju, localitățile cu cele mai multe solicitări care semnalau prezența...

Vintileasca și Nereju, localitățile cu cele mai multe solicitări care semnalau prezența urșilor

Referitor la numărul de apeluri prin care ne-au fost semnalate aparițiile animalelor periculoase, a urșilor mai exact, am avut 77 de solicitări de la începutul anului, dintre care 20 în luna august, efectivele de jandarmi intervenind la 45 dintre acestea de la începutul anului, dintre care 10 în luna august. Aceste solicitări au fost îndeplinite în conformitate cu prevederile O.U.G. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora și s-au concretizat în:
• acțiuni de alungare
• situații în care animalele nu au mai fost găsite de efectivele de jandarmi la locurile indicate.

Localitățile cu cele mai multe semnalări a prezenței ursului la nivelul județului Vrancea și unde jandarmii au intervenit pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, atât în intravilanul cât și în extravilanul acestora, sunt: Vintileasca (12); Nereju (12); Tulnici (8); Vidra (8); Soveja (7); Țifești (7). (sursa: Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu