Apelul formulat de Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea, împotriva sentinței Judecătoriei Bacău, în dosarul legat de reținerea permisului de conducere, se va judeca la Tribunalul Bacău, pe data de 19 februarie.
În primă instanță, magistraţii Judecătoriei Bacău au dat câştig de cauză Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, în procesul cu preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, care a contestat un proces verbal de contravenţie prin care i s-a reţinut permisul de conducere pentru viteză la volan. Decizia nu este definitivă.
Reamintim că, pe data de 3 august 2014, maşina condusă de Marian Oprişan a fost surprinsă de aparatul radar al Poliţiei Rutiere din judeţul Bacău, în comuna Nicolae Bălcescu. Aparatul radar ar fi înregistrat că avea peste 100 de kilometri/oră în localitate.
Iniţial, Oprişan a negat că i s-a reţinut permisul de conducere, dar, ulterior a recunoscut că poliţiştii din judeţul Bacău au vrut să-l lase pieton. Marian Oprişan a contestat, însă, la Judecătoria Focşani, procesul-verbal de contravenţie.
„Am contestat în justiţie procesul-verbal de contravenţie, întrucât nu corespunde realităţii. Era noapte, în jurul orei 02.00, eram în afara localităţii şi nu am depăşit limita legală de viteză. Dar m-am supus regulilor organului de poliţie, aşa cum trebuie să facă toţi cetăţenii normali ai acestei ţări”, a declarat atunci Marian Oprişan.