Ieri, poliţiştii rutieri au organizat şi desfăşurat acţiuni pentru combaterea indisciplinei pietonale şi responsabilizarea pietonilor care îşi pun viaţa în pericol prin modul în care aleg să traverseze drumurile publice. Pentru neregulile constatate în trafic au fost aplicate 108 de sancţiuni contravenţionale, cu o valoare totală de peste 36.000 de lei. Din totalul acestora, 47 au fost pentru depăşirea regimului legal de viteză, 13 pentru neportul centurii de siguranţă, 5 pentru diferite defecţiuni tehnice ale autovehiculelor, iar 19 pentru alte abateri rutiere.
De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 20 de permise de conducere. Dintre acestea, 13 au fost reţinute pentru depăşirea vitezei maxime legale admise, 5 pentru nerespectarea indicaţiilor poliţistului, pentru neacordarea de prioritate de trecere pietonilor ce traversează regulamentar ori autovehiculelor care au acest drept şi pentru depăşirea neregulamentară.
Cea mai mare viteză în localitate – 135 km/h – a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui bărbat de 29 ani, din Vrancea, depistat la volanul autoturismului pe DN2-E85, în localitatea Limpeziş. (IPJ Buzău)