Nimic nu mai pare rațional în societatea românească, în ultimele zile. De sus până jos e o stare de confuzie și tensiune fără precedent. Instituțiile statului s-au prăbușit, practic, sub povara propriilor incompetențe și a intereselor de tot felul. Președintele, prim-ministrul, serviciile de informații, CCR și alte instituții sub denumiri pompoase și mari mâncătoare de bani par a fi intrat într-o morișcă de neoprit. Problema e că au băgat întreaga țară în această morișcă. Au creat haos și ne-au afundat pe toți. Nicio decizie nu mai are logică. Toți vor să ne păcălească, să ne manipuleze, să se ”scoată” din această confuzie, pe spatele nostru.
Peștele de la cap se-mpute. Zbaterile unora din aceste zile nu fac altceva decât să adâncească falia pe care chiar ei au creat-o în societate. Au fost la butoane, au (încă) puterea, au controlat aproape tot, iar acum se dau neștiutori. Noi n-am făcut nimic / Noi n-am știut / Noi respectăm … / Noi n-am vrut / Noi n-am cerut … și altele asemenea, aruncate în ochii și urechile alegătorilor. Nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase.
Pe de altă parte, rețelele de socializare sunt pline de manipulări, fracturi de logică, misticisme, minciuni sfruntate prezentate ca adevăruri absolute, ipocrizie etc. Pare că mulți nu mai gândesc cu propriul creier, așteaptă doar semnul divin din partea … cuiva, care să-i dirijeze și să le spună ce au de făcut. Totul în ”interesul poporului”, bineînțeles. Nu mai există dialog onest, cine nu e cu noi e împotriva noastră. Nu se acceptă păreri, explicații logice. Să spunem că e un dialog al surzilor ar fi prea puțin. Iar dacă nu mai dialoghezi, nu mai asculți, nu te mai interesează decât idolul tău, atunci n-ar mai fi mult până la impunerea ”adevărului meu” prin violență. Începem cu violența verbală …
Până și Biblia și învățăturile creștine sunt re-interpretate, după cum bate interesul. Au văzut ”ei” că românul este sensibil la credința în Dumnezeu. Și atunci se amestecă niște mesaje religioase, învățături și simboluri creștine, pasaje biblice, sfinți și Mesia, de nu mai știi ce te-au învățat bunicii în copilărie. Dau doar primele două porunci, poate le citește cineva: “Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului și din casa robiei. Să nu ai alți dumnezei afară de Mine!” // “Să nu-ți faci chip cioplit și nici asemănare a vreunui lucru din câte sunt în cer, sus, și din câte sunt pe pământ, jos, și din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujești lor!”. Oare se și înțeleg poruncile biblice, cu adevărat, cu propria gândire?
Cred că, alături de speranță, în cutia Pandorei a rămas blocată și rațiunea. Altfel, cum ai putea crede că noi, românii, suntem ”purtătorii unui cod cosmic, care poate salva umanitatea”??!!?