Din solidaritate cu vrâncenii și românii care au luat calea străinătății alungați de realitatea economică și politică de acasă, am participat vineri, 10 august, și sâmbătă, 11 august, la protestele din Piața Victoriei din București. Indignat de ura cu care actuala conducere a României, fie că vorbim de oficiali de rang înalt de la București, ori de funcționărași obscuri de prin provincie, am ales să fac publică participarea mea la miting, în ciuda faptului că au fost voci care au spus că eu, în calitate de politician, nu aș avea ce căuta acolo.
Nu îmi este teamă să spun că sunt alături de vrâncenii și de românii care au stat cu orele la cozi pentru a vota, sunt alături de familiile de vrânceni care se revăd pentru numai două săptămâni pe an, în vară, pentru că aici nu se pot reîntoarce! Recunosc aportul financiar pe care cei 4 milioane de români care lucrează peste hotare îl aduc economiei naționale prin milioanele de euro trimise în țară, anual! Reprezint în Parlament un județ depopulat de PSD, un județ îmbătrânit, care supraviețuiește și cu ajutorul ”sutei de euro” schimbată la curs valutar, lunar, după transferul de la rudele din Diaspora. Vrâncenii nu se pot întoarce acasă pentru că PSD nu le oferă nicio oportunitate, ba mai mult, politicieni ca Marian Oprișan or trepădușul său de la Inspectoratul de Stat în Construcții, Cristian Prescornițoiu, nu se sfiesc să își ascundă cu adevărat ura față de cei plecați peste hotare, pe care îi numesc ”cerșetori, hoți și curve„ și pe care i-ar întâmpina cu tunuri cu apă și electroșocuri!
Ghinion, pesediștilor, ați comandat să li se dea cu gaze lacrimogene în față și să fie luați în vizor de tunurile cu apă ale JanDragmeriei, să fie bătuți și răniți, dar vocea protestatarilor este la fel de puternică! Mai mult, prostia și ura față de românii din străinătate s-a manifestat și la nivelul premierului Viorica Dăncilă, prin consilierul său, Cristian Bândac, care este de părere că protestatarii ”trebuiau mitraliați, nu doar stropiți cu apă”! Se pare că la Guvern și în PSD este o rezervă inepuizabilă de prostie, de ticăloșie și de lipsă de umanitate! Acești oameni pot spune orice și nu se sfiesc să demisioneze, așa cum este normal!
PSD se bate cu pumnul în piept că a fost votat de oameni! Oare de ce nu își respectă propriul popor? Pentru modul în care au ales să reacționeze la protestul Diasporei, cer demisia Guvernului, a Vioricăi Dăncilă, a lui Carmen Dan, dar și a tătucului lor, Liviu Dragnea, cei care după ce au ”dezbrăcat” de onoare Poliția Română, au pus piciorul și pe gâtul Jandarmeriei, transformată într-o gardă pretoriană! Este incalificabil să ajungem de buhul Europei, să ni se ceară răspunsuri din partea cancelarului Austriei, după ce un cetățean austriac a fost bătut de jandarmi, la ordinul politic al PSD, iar oficialii noștri să spună că reacția violentă a Jandarmeriei a fost în spiritul legii! Voi continua să merg în stradă, alături de români, la proteste, până când acest Guvern corupt și criminal, care-și urăște poporul, va pleca și va ajunge la coșul de gunoi al istoriei!
Ion Ștefan, deputat PNL