miercuri, noiembrie 27, 2024
AcasăStiri InterneVom avea centre comunitare de învățare permanentă

Vom avea centre comunitare de învățare permanentă

Guvernul a aprobat procedura de constituire și funcționare a centrelor comunitare de învățare permanentă, instituții care vor contribui la îmbunătățirea continuă a calificării profesionale, potrivit cerințelor mediului de afaceri și în acord cu programele europene de educație pe tot parcursul vieții. Toate etapele privind acreditarea, evaluarea periodică, organizarea și funcționarea centrelor comunitare de învățare permanentă fac obiectul unei hotărâri adoptate de Executiv. Centrele pot fi înființate ca instituții publice de subordonare locală sau ca activități pe lângă o instituție de subordonare locală finanțată integral din bugetul local, cu condiția încadrării în numărul maxim de posturi al unității administrativ teritoriale, aprobat prin buget. Acestea pot fi finanțate din venituri proprii ale autorităților locale, granturi sau alte tipuri de finanțări interne și/sau externe, donații, sponsorizări, taxe de participare, care sunt aprobate ca taxe speciale.

Centrele pot fi frecventate atât de copii, cât și de adulți, însă înființarea lor are ca principală țintă încurajarea adulților cu vârste între 25 și 64 de ani să participe la activități de învățare pe tot parcursul vieții, obiectivul fiind creșterea gradului de participare la astfel de activități de la 1,5% cât este în prezent, la 10% în 2020. Fiecare centru va acoperi minimum patru arii de competență: management/coordonare, servicii educaționale, utilizarea noilor tehnologii de informare și comunicare, administrativ-financiar. Activitatea centrelor comunitare de învățare permanentă are în vedere:

– Facilitarea integrării/reintegrării membrilor comunității pe piața muncii;
– Creșterea șanselor de integrare socio-profesională și de dezvoltare personală;
– Creșterea nivelului de educație a membrilor comunităților;
– Identificarea periodică și satisfacerea nevoilor de educație permanentă la nivelul comunității locale pentru toate categoriile: copii, tineret sau adulți;
– Oferirea de informații actualizate și complete referitoare la tipurile de servicii educaționale formale și non-formale disponibile în comunitate;
– Dezvoltarea și diversificarea serviciilor educaționale și a competențelor sociale și profesionale.
Durata fiecărui program de formare este flexibilă și se stabilește de coordonatorul activității și partenerii furnizori de educație și formare. Competențele profesionale dobândite vor fi certificate prin documente care să ateste cunoștințele, abilitățile, calificările obținute după urmarea acestor programe. În funcție de durata și specificul activității, aceste documente pot fi adeverințe, atestate, certificate de calificare profesională, certificate de competențe și diplome. Constituirea centrelor comunitare de învățare permanentă urmărește o mai bună pregătire a forței de muncă, ceea ce contribuie la sprijinirea mediului de afaceri, precum și la creșterea accesului la educație și formare profesională pe tot parcursul vieții al tuturor oamenilor, indiferent de apartenența socială, etnică, de gen, de confesiune sau de zona rezidențială. (comunicat Guvernul României)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu