După ce în cursul lunii septembrie Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a virat sumele reprezentând ajutorul pentru îmbrăcăminte și rechizite pentru 97.888 de beneficiari, preșcolari și elevi din familii defavorizate, în cursul zilei de marți au fost încărcate restul cardurilor existente. Astfel, au fost încărcate în total, în această toamnă, ajutoarele pentru aproximativ 160.000 elevi. Beneficiază de sprijinul în valoare de 500 de lei:
- Copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);
- Elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).
„Continuăm să acționăm concret pentru a evita manifestarea riscului de sărăcie extremă în rândul populației celei mai expuse riscului de sărăcie. Am reușit ieri alimentarea tuturor cardurilor existente pentru beneficiarii ajutoarelor de 500 de lei pentru rechizite și îmbrăcăminte, pe care îl acordăm din fonduri europene prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. 160.000 de preșcolari și elevi au, în acest moment, cardurile încărcate. Prima cerinţă a educaţiei incluzive este să diminuăm până la a elimina toate formele de excluziune. Ea asigură accesul, participarea şi succesul şcolar pentru toţi copiii, indiferent de mediul din care provin”, a declarat ministrul Marcel Boloș.
Anul acesta, prin Schema naționale de sprijin pentru elevii cei mai defavorizați prevăzută de OUG nr. 133/2020 vor primi ajutor pentru rechizite și îmbrăcăminte 405.000 preșcolari și elevi, față de 245.000 beneficiari în anul școlar precedent. Pentru copiii deveniți eligibili anul acesta, au fost emise deja peste 200.000 de carduri, care vor fi livrate în perioada următoare către inspectoratele școlare județene. Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional pot fi utilizate numai la unitățile cu care emitenții cardurilor au contracte de afiliere. (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene)