Autoritățile au prezentat datele actualizate ale infectării cu noul coronavirus. La nivel național, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 3.817 infectări (la un număr mai mic de teste). S-au raportat și 58 de decese asociate COVID-19, dintre care unul în Vrancea. Numărul pacienților în stare gravă a depășit 800 la nivel național. ”În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.388. Dintre acestea, 849 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 201 sunt minori, 183 fiind internați în secții și 18 la ATI.”, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.
În Vrancea avem raportate astăzi 384 de persoane diagnosticate pozitiv cu SARS-CoV-2, rata de infectare ajungând la 1,00 la mia de locuitori. Un bărbat de 83 de ani, din Golești, a pierdut lupta cu virusul, numărul total al victimelor fiind acum de 528 în rândul pacienților vrânceni. ”În județul Vrancea, în data de 19 septembrie 2021, după intrarea în vigoare a Legii 136/2020 privind carantina și izolarea, se află: 709 persoane în carantină la domiciliu; 227 persoane în izolare la domiciliu; 104 persoane în izolare instituționalizată, dintre care 11 persoane sunt internate la ATI, în Focșani; 10.232 persoane vindecate; 528 persoane decedate (În ultimele 24 de ore a fost raportat decesul unui bărbat, 83 ani, nevaccinat, din Golești, a prezentat comorbidități, internat în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Focșani). Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 68.436 de teste, fiind depistate 11.362 persoane pozitiv.” (sursa: Prefectura Vrancea)