vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăPoliticaSexul frumos înclină balanța alegerilor

Sexul frumos înclină balanța alegerilor

În Vrancea, numărul femeilor cu drept de vot este mai mare decât cel al bărbaţilor: județul numără 317.286 cetățeni cu drept de vot, conform statisticii privind alegătorii dată publicităţii de către Autoritatea Electorală Permanentă. Numărul include toţi cetăţenii de peste 18 ani care au acte de indentitate emise de primăriile din judeţ, inclusiv vrâncenii stabiliţi temporar sau definitiv în străinătate, care nu vor putea vota însă la alegerile locale. Aceştia pot alege doar la scrutinurile parlamentare, europarlamentare şi prezidenţiale, votul în alegerile locale fiind posibil doar la secţiile de votare din localităţile de domiciliu.

În Vrancea, doamnele au mai multe voturi decât domnii
Dată fiind structura socio-demografică a populaţiei şi migraţia temporară sau definitivă pentru locuri de muncă în străinătate, numărul femeilor cu drept de vot este mai mare decât cel al bărbaţilor. Astfel, în statisticile AEP figurează în dreptul judeţului Vrancea 153.962 de bărbaţi cu drept de vot şi 163.324 de femei care pot vota în alegerile locale din acest an. Numărul alegătoarelor este mai mare decât cel al bărbaţilor în 44 din cele 73 de localităţi din judeţ, iar diferenţa cea mai mare este la Focşani, unde pot vota 36.866 bărbaţi şi 42.879 doamne şi domnişoare.

Comunele mari ajung din urmă oraşele la numărul de alegători
În municipiul Focșani trăiesc cei mai mulți alegători vrânceni – 79.765. Urmează municipiul Adjud, cu 16.776 de alegători, și orașele Mărășești, cu 9.962 de alegători, Odobești, cu 7.849 de electori, Panciu, cu 7.832 de cetățeni cu drept de vot.
Raportul Autorității Electorale Permanente indică faptul că, în mediul rural, cea mai populată comună este Vulturu, cu 7.066 de locuitori care au peste 18 ani. Urmează Vidra, cu 5.969 de alegători, Homocea, cu 5.681, Gugești, cu 5.545, Păunești, cu 5.456, Vînători, cu 5.452 de cetățeni cu drept de vot. Număr mare de alegători mai întâlnim în Suraia, Sihlea, Slobozia Bradului, Țifești, Măicănești, Cotești, Tătăranu, Bolotești sau Garoafa.
În schimb, în Vrancea sunt și comune cu puțini locuitori și, în consecință, cu un număr mic de cetățeni cu drept de vot. Prima din acest clasament este comuna Spulber, cu doar 1.016 localnici cu vârste peste 18 ani. Urmează comunele Bîrsești, cu 1.207 alegători, Obrejița, cu 1.273, Boghești, cu 1.275, Jitia, cu 1.304. Alte comune cu mai puțin de 1.500 de cetățeni cu drept de vot sunt Corbița, Negrilești, Bordești și Andreiașu de Jos. La nivel național, statistica Autorității Electorale Permanente prezintă, la momentul actual, un număr de 18.275.109 români cu drept de vot.
Deşi numărul oficial al alegătorilor din Vrancea depăşeşte 300.000 de persoane, experiența de până acum ne-a demonstrat că  în alegeri se prezintă la vot, în judeţ, jumătate din cei înscrişi în listele electorale. La alegerile prezidenţiale din 2014 au votat 163.893 vrânceni în turul I şi 187.441 în turul II. La alegerile locale din 2012 au votat peste 160.000 de vrânceni.

Vrancea
Top 10 localităţi cu cei mai puţini alegători
NARUJA 1534
ANDREIASU DE JOS 1489
BORDESTI 1452
NEGRILESTI 1451
CORBITA 1415
JITIA 1304
BOGHESTI 1275
OBREJITA 1273
BÂRSESTI 1207
SPULBER 1016

VRANCEA
Top 10 comune cu cei mai mulţi alegători
VULTURU 7066
VIDRA 5969
HOMOCEA 5681
GUGESTI 5545
PAUNESTI 5456
VÎNATORI 5452
SURAIA 4993
TIFESTI 4279
SIHLEA 4161
SLOBOZIA BRADULUI 4005


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu