joi, noiembrie 21, 2024
AcasăStiri InterneVrâncean implicat într-un accident în județul Galați, soldat cu doi răniți

Vrâncean implicat într-un accident în județul Galați, soldat cu doi răniți

La data de 30 mai 2024, în jurul orei 14:20, pe DJ 241 G, în interiorul localității Brăhășești, din județul Galați, a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea a două persoane. Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci, s-a stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna Tănăsoaia, județul Vrancea, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 241 G, având direcția către comuna Gohor, la o curbă la stânga ar fi pătruns pe sensul opus de mers unde ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, care era condus de un tânăr, de 18 ani.

În urma acestui eveniment rutier au fost rănite două persoane, fiind vorba despre tânărul de 18 ani și de o femeie, de 53 de ani, care au fost transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto dețin permise de conducere valabile, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ în ambele cazuri. În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă. (IPJ Galați)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu