sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateVrânceni din diaspora cu care ne mândrim - Valeria Alexandra Milea, câștigătoarea...

Vrânceni din diaspora cu care ne mândrim – Valeria Alexandra Milea, câștigătoarea unei burse oferite de grupul bancar Intesa

O adolescentă cu origini românești a câștigat o bursă de studiu pentru care aspiră mii de elevi, an de an. Valeria Alexandra Milea s-a născut în Italia, acum aproape 16 ani, părinții săi fiind originari din comuna Milcovul. Valeria Alexandra Milea a reușit să obțină una dintre cele două burse de studiu în Brazilia, oferite de grupul Bacar Intesa Sanpaolo, elevilor din Peninsulă. În total, cel mai mare grup bancar din Italia oferă 10 burse internaționale, pentru care concurează elevi din 65 de țări.

Povestea ei am aflat-o din publicația românilor din Italia, emigrantul.it. Valeria Alexandra recunoaște că a muncit mult pentru a ajunge la acest rezultat, luptându-se cu greutățile specifice emigranților și cu prejudecățile localnicilor. Cu toate acestea, sprijinită de familie, ea s-a dedicat studiului, performanța de acum fiind o încununare a muncii sale. Întrebată dacă s-a gândit, deja, ce va face în viitor, Valeria Alexandra le-a spus reporterilor de la emigrantul.it: „Încă nu m-am hotărât, sunt în stadiul cunoașterii, a căutării locului sau meseriei potrivite pentru mine. Nu mă grăbesc, fiecare pas în viață își are rostul lui și are nevoie de timpul lui. Ceea ce știu sigur este că atunci când voi simți că mi-am găsit locul și că o meserie îmi poate oferi viitorul, mă voi opri și mă voi specializa.” Cât despre România, țara de baștină a părinților săi, adolescenta a declarat: „Pentru mine, România este țara unde cu drag mi-am petrecut vacanțele și locul despre care părinții mei au vorbit mereu melancolici. Iubesc România pentru că simt că acolo se regăsește o parte din familia mea, dar nu știu nici dacă voi rămâne în Italia, deși este țara care m-a educat și unde am crescut. Niciodată, însă, chiar dacă am fost privită sau tratată urât uneori, nu mi-am negat originea, am spus tuturor că sunt româncă (asta m-au învățat întotdeauna părinții mei) și ori de câte ori am obținut rezultate bune m-am prezentat ca fiind româncă născută în Italia.”

Iar pentru cei care, încă, mai au frustrări și prejudecăți față de românii care muncesc în străinătate, mai precizăm că fata cu părinții din comuna Milcovul vorbește foarte bine 3 limbi: româna, italiana, engleza.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu