Meteorologii nu dau vești foarte bune pentru minivacanța de Sfânta Maria Mare. Vremea va fi, în general, instabilă în majoritatea regiunilor. Pe litoral, perioadele cu soare vor alterna cu averse și intensificări temporare ale vântului, iar temperaturile vor fi puțin mai scăzute decât până acum. Sâmbătă și duminică, vremea va fi în general închisă în stațiunile de pe litoralul românesc. Este posibil să plouă, în reprize. Valorile termice diurne se vor încadra între 27 şi 30 de grade Celsius, iar cele minime vor oscila între 20 şi 22 de grade. Apa mării va avea 24 – 26 de grade Celsius. „În cursul zilei de vineri, vremea va fi însorită, dar începând de sâmbătă după-amiaza îşi vor face apariţia aversele, la fel şi în cursul zilei de duminică. Luni, în prima parte a zilei, la mare cerul va fi noros, cu şanse crescute de ploaie. În zona Litoralului, vântul se va domoli faţă de zilele trecute când am avut intensificări şi de 65 km/h”, a precizat meteorologul Marina Antonescu pentru Agerpres. La munte, vremea va fi rece în acest weekend prelungit. Începând de astăzi, se anunță ploi izolate, apoi averse și descărcări electrice. Temperaturile maxime vor fi între 15 și 23 de grade, în timp ce minimele nu vor depăși 12 grade Celsius.
Vreme instabilă în minivacanța de Sfânta Maria Mare
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -