Administrația Națională de Meteorologie informează că, la noapte, în Dobrogea și jumătatea estică a Munteniei va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși local 20-25 de litri/mp și izolat 35 de litri/mp. Începând de mâine dimineață,
aria precipitațiilor se va extinde treptat dinspre sud-vestul teritoriului și va cuprinde majoritatea regiunilor. În Banat, Crișana, Maramureș, nordul Moldovei și local în Transilvania și la munte vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent îndeosebi în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și în masivele vestice ale Carpaților Meridionali. Izolat se va semnala polei.
Cu precădere pe parcursul zilei de duminică, vântul va avea intensificări temporare, în regiunile sudice cu viteze de 5o-55 de km/h, iar în zona montană, mai ales pe creste, vor fi rafale de peste 60-70 de km/h, viscolind și spulberând zăpada. Pe parcursul nopții de duminică spre luni, precum si în timpul zilei de luni, 4 decembrie, local și temporar, vor fi intensificări ale vântului, mai ales la munte, unde rafalele vor depăși 60-70 de km/h, iar pe creste 80-90 km/h, spulberând zăpada.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va reveni cu noi informări.