duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăActualitateVremea de iarnă nu ne lasă. Codul portocaliu prelungit

Vremea de iarnă nu ne lasă. Codul portocaliu prelungit

Meteorologii au actualizat informările și avertizările privind vremea de iarnă din aceste zile. În primul rând, de astăzi și până mâine după-amiază, la ora 14.00, este cod galben de precipitații și vânt puternic. În intervalul menţionat, în Moldova și Transilvania vor predomina ninsorile, iar în nordul Munteniei și al Dobrogei vor fi precipitații mixte. La munte va continua să ningă și se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 de litri/mp și pe arii restrânse 40 de litri/mp. Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice, unde viteza la rafală va atinge 55-65 de km/h. Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în toate regiunile și se va produce brumă, în cursul nopții de joi/vineri, îndeosebi în regiunile vestice, iar în noaptea de vineri/sâmbătă în cea mai mare parte a țării. Avem și cod portocaliu, de la această oră și până mâine, la ora 15.00. Sunt vizate următoarele fenomene: ninsori și strat de zăpadă consistent, intensificări ale vântului în cea mai mare parte a Carpaților Orientali, Meridionali și în zona joasă a județelor Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea. Astfel, în cea mai mare parte a Carpaților Orientali și Meridionali, precum și în zona joasă a județelor Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea, va ninge și se va depune strat de zăpadă consistent. Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50-60 de km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăși 70-80 de km/h, viscolind zăpada. Se vor cumula cantități de 30-45 de litri/mp. De asemenea, meteorologii au mai emis o avertizare cod portocaliu, valabilă de astăzi, de la ora 15.00, până mâine dimineață, la ora 9.00. Fenomene vizate: precipitații însemnate cantitativ, ninsori și depunere de strat de zăpadă, intensificări ale vântului în cea mai mare parte a Moldovei și a Carpaților Orientali și Meridionali. Prin urmare, în cea mai mare parte a Moldovei, începând cu după-amiaza zilei de joi, 20 aprilie, vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor cumula local 50-60 de litri/mp. La începutul intervalului, precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, iar din cursul nopții de joi/vineri (20/21 aprilie) vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. În cea mai mare parte a Carpaților Orientali și Meridionali, va continua să ningă și se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de 50-65 de km/h, iar pe crestele montane de peste 70 de km/h.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu