joi, noiembrie 21, 2024
AcasăSocietateWorkshop pentru părinți la Direcția pentru Protecția Copilului

Workshop pentru părinți la Direcția pentru Protecția Copilului

Integrarea senzorială este un proces complex, esențial, pentru că, odată realizat, devine bază a dezvoltării autonomiei personale, a capacității de învățare, de adaptare și relaționare socială adecvată. Pentru majoritatea dintre noi, integrarea senzorială se produce automat, în mod inconştient, fără efort, însă pentru multe persoane cu TSA, acest proces este ineficient, necesitând activități de integrare specifică. Fiind conştienți de potenţialele problemele senzoriale şi adaptând mediul de lucru, și de viață în general, acolo unde este posibil (ex.: limitarea expunerii la zgomote foarte puternice), puteţi contribui la integrarea adecvată a stimulilor primari la nivel cerbral, astfel încât comportamentele adaptative să se îmbunătățească. Este important de subliniat că problemele senzoriale pot afecta capacitatea copilului de a învăţa, de a recepţiona şi a prelucra informaţii, de a asculta, de a răspunde la cereri, de a participa la activități sociale, de a scrie, de a participa la jocuri sportive și de a executa diverse sarcini educative. A fost dovedit faptul că, fie din cauza unor dezechilibre interioare sau ca răspuns la senzaţiile primite din mediul înconjurător, o persoană cu TSA poate fi copleşită la nivelul capacităților senzoriale și al echilibrului emoțional, lucru care duce la anxietate şi la un nivel de stres foarte ridicat. Dezvoltarea abilităților de modulare senzorială (adaptarea răspunsurilor emoționale la stimulii senzoriali) şi tratarea disfuncţiilor senzoriale ar trebui realizate în cadrului unui program de terapie specifică, numai de personal specializat, de regulă de un terapeut ocupațional sau un fizioterapeut, specializați în terapie de integrare senzorială. O strategie eficientă pentru a-i spori capacitatea de a învăţa, de a se concentra și pentru a-i reduce comportamentul reactiv este în primul rând aceea de a lucra cu copilul asupra abilităților necesare menținerii unei stări echilibrate din punct de vedere senzorial. Toate aceste tematici vor fi dezbătute vineri 31 ianuarie 2020, ora 14.00, în cadrul workshopului, ”Integrarea senzorială; ghid de activități pentru părinți”, susținut de psihologul Lavinia Budescu. Workshopul se încadrează în programul „Şcoala Părinţilor”, organizat de Centrul Comunitar de Servicii Copii cu Dizabilități Focșani, structură aflată în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţǎ Socialǎ şi Protecţia Copilului Vrancea. Persoanele interesate se pot adresa Complexului de Servicii Comunitar pentru Copilul cu Dizabilități Vrancea- D.G.A.S.P.C. Vrancea, cu sediul în Focșani, str. Cuza Vodă, nr. 52, telefon 0237.626.766. Workshopul se va desfășura în locația din Focșani, strada Cuza Vodă nr. 56, la sediul Centrului de Terapii Recuperatorii pentru Copii cu Tulburări de Dezvoltare. Accesul este gratuit în limita locurilor disponibile. (sursa: DGASPC Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu