vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateZeci de autocare cu enoriași vrânceni vor pleca mâine dimineață, cu noaptea-n...

Zeci de autocare cu enoriași vrânceni vor pleca mâine dimineață, cu noaptea-n cap, la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului

Mobilizare a preoților din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei (ca, de altfel, în toate eparhiile din țară). Potrivit unor date neoficiale, circa 4.000 de credincioși din cele două județe urmează să participe mâine la slujba de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului. Enoriașii vrânceni se vor aduna în diverse puncte din județ, în funcție de domiciliu și de modul în care s-au organizat preoții. Un punct important de plecare este parcarea din fața Catedralei Focșani, de pe Bld. Independenței, acolo unde este și sediul Protoeriei I Focșani. Ora de plecare din Focșani este 4.00 dimineața, astfel încât autocarele și microbuzele să ajungă până la ora 8.00 în centrul Capitalei. Programului oficial începe la ora 8.00, în Catedrala Mântuirii Neamului, acolo unde va fi oficiată slujba Acatistului Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina. La ora 9.00 va începe slujba de sfinţire a altarului catedralei. La sfârşitul slujbei se va citi Actul de sfinţire. Sfânta Liturghie va începe la ora 10.30 şi va avea loc în interiorul Catedralei Naţionale. La ora 13.00, racla cu mâna Sfântului Apostol Andrei şi racla cu moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina vor fi aşezate la ieşirea din altarul Catedralei Naţionale. „Conform spaţiului interior disponibil, în timpul Sfintei Liturghii vor avea acces în interiorul Catedralei cei 2.000 de invitaţi oficiali. Însă, după finalul Sfintei Liturghii, toţi credincioşii pelerini ortodocşi prezenţi vor avea acces în Catedrală, atât în ziua sfinţirii (25 noiembrie) cât şi în zilele următoare (26-29 noiembrie, „zilele sfinţirii”), având posibilitatea să se închine în Sfântul Altar, nou sfinţit”, au transmis oficialii Patriarhiei Române. Catedrala Naţională va avea hramul principal Înălţarea Domnului, zi în care sunt pomeniţi eroii români din toate timpurile. Al doilea ocrotitor este Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României.

Conform reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române, la acest moment, catedrala este finalizată în proporție de 95%, în stadiul „la roșu”. Din acest motiv, ISU nu a dat autorizație de incendiu, ceremoniile de duminică săvârșindu-se pe răspunderea organizatorilor. Datele tehnice ale construcției (pentru care s-au cheltuit, oficial, 110 milioane de euro) sunt următoarele:                                                                                                                       – Lungimea = 126,10 m
– Lățimea (la abside) = 67,70 m
– Înălţimea = 120,00 m                                                                                                        – Aria construită la sol totală = 13.668,5 mp
– Aria desfăşurată construită totală = 52.529,2 mp
– Aria utilă totală = 36.897,96 mp
– Spaţiul principal de la cota +0,00 (pronaos şi naos) permite amplasarea a 1000 de scaune pentru participanţii la slujbe.

Ceremonia de sfințire va fi oficiată de un sobor de înalți ierarhi, în frunte cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul Bartolomeu este Arhiepiscop al Constantinopolului – Noua Romă și Patriarh Ecumenic. A fost ales în această demnitate în anul 1991, la vârsta de 51 ani, fiind cel de-al 270-lea Patriarh Ecumenic al Patriarhiei de Constantinopol.


ARTICOLE SIMILARE


- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu