luni, decembrie 23, 2024
AcasăSocietateZi de mare sărbătoare, mult așteptată de copii - Sfântul Ierarh Nicolae

Zi de mare sărbătoare, mult așteptată de copii – Sfântul Ierarh Nicolae

Sfântul Nicolae, ierarhul din localitatea Mira, este cel mai cunoscut și iubit sfânt al Bisericii Ortodoxe. Născut în jurul anului 280, în localitatea Patara Lichiei, și trecut la cele veșnice în jurul anului 345, în localitatea Mira (astăzi Kocademre, Turcia), acest sfânt ierarh s-a făcut pe sine chip al smereniei și al sărăciei, slujind lui Dumnezeu și semenilor săi nu numai până în ultimul ceas al vieții sale, ci și până astăzi. Sfântul Ierarh Nicolae din Mira Lichiei este cunoscut drept ocrotitor al celor acuzați pe nedrept, al comercianților și al călătorilor, al fetelor nemăritate și al mireselor și, în mod special, al copiilor mici. Acest mult-iubit sfânt a fost rânduit spre cinstire în ziua de 6 decembrie, pentru că, în această zi, el i-a apărut în vis Sfântului Împărat Constantin cel Mare, cerându-i să-i ierte pe cei trei tineri nevinovați care urmau a fi omorâți a doua zi.

Sfântul Nicolae a avut măsura lucrurilor atât de bună, încât a știut că, după mustrare, se cere mângâiere și că încercările vieții pot fi pentru unii prea apăsătoare. A dăruit mult săracilor, a liniștit pe întristați, a vindecat cu putere de la Dumnezeu pe bolnavi, arătând lumii slavă Tatălui Ceresc. A rămas în seama ierarhului Nicolae o poveste adevărată, dureroasă și mișcătoare. Zic cei vechi că, într-o zi, a aflat Sfântul Nicolae despre un tată din cetatea Mira care, de durere că nu are zestre suficientă să-și mărite cu cinste fiicele, plănuia să le ia zilele și apoi să se omoare, ca nu cumva fetele sale să fie nevoite să ajungă batjocura bărbaților avuți. Mișcat de durerea tatălui și îngrijorat de soarta fetelor și a bătrânului, Sfântul Nicolae a poruncit slugilor sale să ia câteva pungi cu galbeni și să le strecoare în casa familiei aceleia. (sursa: crestinortodox.ro)

Sfântul Nicolae – 6 decembrie – este ziua care marchează începutul sărbătorilor de iarnă și perioada cadourilor. Se spune că, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii care au fost cuminți tot anul primesc cadouri, dulciuri și fructe în ghetuțe, în timp ce aceia care au fost cuminți primesc de la Moș Nicolae o nuielușă. Este o zi din Postul Crăciunului în care biserica a instituit dezlegare la pește.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu