La zece zile după Înălțarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Învierea Sa, prăznuim Rusaliile – Pogorârea Sfântului Duh, cunoscută și sub denumirea de Cincizecime. Ca vechime, Rusaliile coboară până în veacul apostolic. În primele secole creștine, praznicul Cincizecimii era o dublă sărbătoare: a Pogorârii Duhului Sfânt și a Înălțării lui Hristos. În jurul anului 400, cele două sărbători s-au despărțit una de cealaltă.
Dacă prin lucrarea Duhului Sfânt, Dumnezeu Fiul S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat, tot prin Duhul Sfânt ni se împărtășește viața dumnezeiască și omenească a lui Hristos. Pogorârea Sfântului Duh este actul de trecere a lucrării mântuitoare a lui Hristos, din umanitatea Sa în oameni. Astfel, Biserica se constituie prin această extindere a vieții lui Hristos în noi. Având în vedere că prin Duhul ne împărtășim de Hristos, în Biserica Ortodoxă sfintele slujbe încep cu rugăciunea adresată Sfântului Duh: „Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălăsluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre”.
Evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt este descris în cartea „Faptele Apostolilor” (F.A. 2,4). Aici se spune că Duhul Sfânt Se pogoară din cer ca un vuiet mare de vânt și Se împarte deasupra capului fiecăruia din cei prezenți, în chip de limbi de foc.
După Pogorârea Sfântului Duh, Apostolii au primit puterea de a grăi în limbi necunoscute de ei până atunci. Au descoperit învățătura Mântuitorului și altor neamuri, în diferite limbi. Începutul a avut loc chiar în această zi, a Pogorârii Duhului Sfânt, când s-au făcut înțeleși de toți iudeii veniți la Ierusalim din tot Orientul. Apostolii au vorbit real limbile celor prezenți. Din Faptele Apostolilor, aflăm că toți cei umpluți de Duh Sfânt „au început să grăiască în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi” (Fap. 2, 6). Au existat persoane care au afirmat că Apostolii au vorbit într-o singură limbă, dar Duhul Sfânt traducea ascultătorilor ceea ce Apostolii grăiau. Dacă Duhul ar fi tradus, atunci „minunea ar fi fost mai degrabă la cei ce ascultau decât la cei ce vorbeau”, după cum afirma Sfântul Grigorie de Nazianz.
Focul în chipul căruia Și-a făcut apariția Duhul Sfânt nu era unul natural și, din acest motiv, Scriptura vorbește de limbi ca de foc și nu limbi de foc. E importantă această precizare pentru că există o diferență majoră între lumina dumnezeirii și lumina focului. Lumina dumnezeiască fiind necreată nu suferă schimbări și alterări, precum cea a focului. Iar dacă lumina focului este când mai puțin intensă, când intensă, în funcție de foc, lumina dumnezeiască fiind necreată nu i-a luminat pe Apostoli progresiv. (sursa: crestinortodox.ro)
