duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăSocietateZi de sărbătoare: Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ”cel care aduce ploaia”

Zi de sărbătoare: Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ”cel care aduce ploaia”

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este sărbătorit pe 20 iulie. El a trăit și și-a desfășurat activitatea în secolul al IX lea î.H, perioadă în care poporul se îndepărtase de la dreapta credință prin cinstirea zeului Baal. Originar din Tesba Galaadului, o cetate aflată în vecinătate cu Arabia, întreaga lui activitate a fost legată de viață și istoria comunității israelite din Regatul de nord, care își avea capitala la Samaria. Activitatea lui Ilie este descrisă în cărțile 3 și 4 Regi (capitolul 1) și nu conține niciun fel de informație despre viața sa personală. Din tradiție știm că era din seminția lui Aaron, din care se alegeau preoții poporului evreu.

Sfântul Ilie i-a adus pe evrei la dreapta credință atât prin asprime – îi cerere lui Dumnezeu să închidă cerurile 3 ani și 6 luni și în acest timp nu va mai ploua – cât și prin milostivire, înviind pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului și aducând ploaie peste pământul pârjolit de secetă. Sfântul Ilie a fost atât de aproape de Dumnezeu, încât Domnul i-a împlinit toate cererile sale. La rugăciunile lui Ilie, Dumnezeu a coborât din cer foc, a înviat un mort, a plouat pământul, a despărțit Iordanul și, în cele din urmă, l-a înălțat pe profet la cer într-un car de foc.

Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul este și un om al dreptății într-o vreme de nedreptate. Să nu uităm că Sfântul a mustrat pe regele Ahab și pe regina Izabela nu doar pentru rătăcirea de la dreapta credință, ci și pentru că au omorât un om sărac, pe Nabot, pentru a-i lua în stăpânire via. Pentru a-i descoperi regelui că preoții lui Baal erau slujitori ai idolilor, Ilie le cere acestora să-și invoce dumnezeul pentru a coborî foc asupra jertfelor aduse de ei. După mai multe cereri, focul nu se pogora. Atunci Ilie ridică un jertfelnic, folosind douăsprezece pietre, și udă cu apă lemnele și carnea adusă spre jertfă. La rugăciunile sale, Dumnezeu pogoară foc din cer ca să mistuie jertfa, prefigurare a pogorârii Duhului Sfânt asupra Apostolilor și asupra Sfintei Euharistii. După acest episod, Ilie ajunge pe muntele Horeb, unde Îl întâlnește pe Dumnezeu în adiere de vânt lin.

După ce-l unge pe Elisei proroc și urmaș al său, după porunca Domnului (3 Regi 19, 16), Ilie este înălțat la ceruri. E bine să menționăm că îi lasă ca moștenire acestuia cojocul său, arătând prin aceasta că nimic din ceea ce este pământesc nu putem lua cu noi, când vom pleca din această lume. Sfântul Ilie este cinstit și ca sfântul care mijlocește înaintea lui Dumnezeu pentru a aduce ploaie pe pământ. În cartea de cult numită „Liturghier”, găsim o slujbă care se oficiază în caz de secetă. Această slujbă oficiată „la vreme de neplouare și foamete“ conține o cerere în care este amintită mijlocirea Sfânului Ilie pentru poporul evreu și rugăciunile acestuia pentru ploaie. (sursa: crestinortodox.ro)

Conform datelor Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor din cadrul MAI, sunt aproape 145.000 care își serbează astăzi ziua numelui. Cei mai mulți sunt bărbați – peste 102.00 care poartă numele de Ilie sau derivate: Ilie – 88.501; Elias – 6793; Iliuță – 3447; Lică – 1937 etc. Femei care își serbează astăzi onomastica sunt în număr de peste 42.000: Ilinca – 28.150; Lia – 6904; Iliana – 3088; Lica – 1584; Eliana – 1375 ș.a.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu