Beneficiarii Modulelor Familiale Copii cu Dizabilități Focșani și elevi din cadrul Liceului cu Program Sportiv Focșani, coordonați de către doamna Mihaela Chiriță și preot profesor George Latcan, au desfășurat o acțiune comună cu denumirea “Să respectăm și să admirăm natura, să iubim frumosul”! Astfel, copiii au vizitat Rezervația Naturală Focul Viu din satul Andreiașu de Jos, Mănăstirea Mera, Biserica “Sf. Gheorghe” din aceeași localitate și în mijlocul naturii, au facut poze, s-au bucurat de soare și de peisajul superb de toamnă.
Cu toții au fost plăcut impresionați de frumusetea locurilor, de panoramă, de culoarea superbă pe care toamna a dat-o pădurii. De asemenea, copiii au fost impresionați în mod deosebit Focul Viu. O surpriză plăcută oferită de către preotul profesor George Latcan a fost vizita lăcașului de cult la care acesta slujeşte. Cu dăruire şi profesionalism le-a împărtăşit din tainele religiei, le-a explicat imporţanta binelui şi a faptelor bune, dragostea faţă de aproape şi sprijinul necondiţionat pe care să îl oferim celor în nevoie, despre importanţa rugăciunii în dobândirea echilibrului interior, a linistii sufleteşti şi dorinta de a deveni mai buni. Prin strădania părintelui şi cu ajutorul sponsorilor “Asociatia Hope and Love for Live”, Restaurantul “La Gustosu` Pofticiosu`” şi Cofetaria “Daria`s Cakes”, copiii au servit gustări calde, fructe, prăjituri, dulciuri şi apa. Au fost curioşi şi s-au bucurat sa afle amănunte despre Mănastirea Mera, monument istoric, singura ctitorie a Cantemirilor, singura mănăstire fortificată din judeţul nostru, construită în secolul al XVII- lea care la vremea ei era una dintre cele mai puternice cetăţi mănăstireşti din ţară. Pe drumul de întoarcere copiii au cântat, s-au bucurat de clipele petrecute împreună şi şi-au promis că întâlnirile de acest gen vor continua. (SURSA: DGASPC Vrancea)
Zi de toamnă în natură pentru beneficiarii Modulelor Familiale Copii cu Dizabilități Focșani
- Advertisment -