vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneZiua Națională se va sărbători în condiții stricte, din cauza pandemiei

Ziua Națională se va sărbători în condiții stricte, din cauza pandemiei

În condițiile creșterii numărului de infectări cu noul coronavirus, măsurile de restricție și de protecție vizează și ceremoniile de sărbătorire a Zilei Naționale a României din 1 Decembrie. În ședința de ieri, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a făcut propunerile necesare pentru desfășurarea evenimentelor oficiale din București, de la Arcul de Triumf.

”Art. 28. Se propune aprobarea organizării ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naționale a României în piața Arcului de Triumf din municipiul București, cu participarea a cel mult 400 de persoane, precum și în municipiile reședință de județ, cu participarea a cel mult 100 de persoane, fără participarea publicului şi cu respectarea următoarelor măsuri:
a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toți participanții;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul delimitat în care se desfășoară ceremonia;
c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți şi asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil, precum și delimitarea prin semne vizibile a perimetrului;
d) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;
e) efectuarea triajului observațional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spațiul în care se desfășoară ceremonia;
f) duratei ceremoniei este de maximum o oră.”, se menționează în Hotărârea nr. 54 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Urmează ca și la nivel județean, autoritățile locale să adopte măsuri asemănătoare, în funcție și de evoluția cazurilor și de rata de infectare.”


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu