Societatea de Geografie din România, Filiala Vrancea, continuă tradiția începută la Mărășești în urmă cu 15 ani, an de an participanții având onoarea să cunoască invitați speciali de notorietate națională și internațională. „Și anul acesta am pregătit pentru dumneavoastră un program cu totul și cu totul deosebit. Acesta este dedicat, în mod special, marcării a 45 de ani de la producerea cutremurului din 4 martie 1977, respectiv o proiecție film, ateliere interactive la care se mai adaugă lansarea revistei Știință&Tehnică sub noul patronaj al Academiei Române, de către prof. Alexandru Mironov, dar și o demonstrație cu roboți pentru pasionați”, transmite conducerea SGR Vrancea. Trecerea de la spiritualitate la știință va fi realizată cu sprijinul Ansamblului Folcloric „Țara Vrancei”.
Evenimentul este organizat la Sala Balada, începând cu ora 11:00, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Focșani, Asociația Science&Tehnology București, Institutul Național pentru Fizica Pământului și NextLab Technology.
Ziua Planetei Pământ se sărbătorește în fiecare an pe 22 Aprilie, în toată lumea, începând cu anul 1970. Te așteptăm alături de noi, în Joia Mare, să ne bucurăm împreună că suntem singurii locuitori din sistemul nostru solar care se pot conecta atât la știință, dar și la spiritualitate! Intrarea este liberă. (Societatea de Geografie din România, Filiala Vrancea)