vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateZonele aglomerate din Vrancea, din nou în atenția forțelor de ordine care...

Zonele aglomerate din Vrancea, din nou în atenția forțelor de ordine care vor să țină în frâu coronavirusul

Ieri, 18 iulie, cât și pe parcursul acestei zile, la nivelul județului Vrancea au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2, în piețe, magazine, supermarketuri, terase, piscine, în zonele aglomerate, cât și în mijloacele de transport în comun. Astfel, peste 270 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică, au verificat peste 120 de societăți comerciale, pe linia respectării măsurilor impuse în perioada stării de alertă, în cadrul activităților, fiind legitimate 295 de persoane. Totodată, pe parcursul celor 59 de acțiuni punctuale desfășurate, polițiștii, în colaborare cu efective ale Inspectoratului de Stat pentru Control în Transportul Rutier, au efectuat verificări în 31 de mijloace de transport în comun, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la respectarea măsurilor de distanțare socială și protecție individuală. Pentru neregulile constatate au fost aplicate, conform prevederilor Legii nr. 55/2020, sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Alte sancțiuni au fost aplicate la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, valoarea totală a sancțiunilor aplicate fiind de 2000 lei. Acțiunile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare sociala, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul Sars-CoV-2. Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu