luni, noiembrie 25, 2024
AcasăActualitatePSD și secretarul municipiului țin la sertar validarea noului consilier PNL

PSD și secretarul municipiului țin la sertar validarea noului consilier PNL

Joi, 25 august, va avea loc ședința ordinară a Consiliului Local Focșani. Pe ordinea de zi sunt 22 de proiecte de hotărâre iar printre acestea nu se numără și cel privind validarea unui nou consilier local PNL. Luna trecută, liberalul Ion Ștefan a demisionat din Consiliul Local și, conform legii, trebuie înlocuit cu supleantul de pe lista de candidați PNL la scrutinul din 5 iunie. La ședința ordinară din luna iulie, primarul Cristi Misăilă și funcționarii Primăriei nu au întocmit proiect de hotărâre privind validarea mandatului noului consilier local deși PNL trimisese documentele necesare. S-au invocat mai multe motive, precum lipsa de timp și existența unui diferend cu Instituția Prefectului pe marginea ședinței de constituire a Consiliului Local Focșani din data de 1 iulie. Se pare că executivul Primăriei Focșani va aduce aceleași explicații și la ședința din luna august pentru lipsa proiectului de hotărâre privind validarea mandatului noului consilier local al PNL – Laura Mihaela Ciocoeaș. Ar mai exista posibilitatea ca primarul Misăilă și secretarul municipiului Eduard Corhană să decidă, totuși, întocmirea acestui proiect și introducerea lui pe ordinea de zi la începutul ședinței de joi.
Cât privește cel de-al doilea mandat de consilier local PNL aflat în dispută, situația acestuia este, încă, neclarificată. PNL Vrancea l-a exclus pe Ionuț Filimon dar acesta a contestat decizia la Curtea de Arbitraj a partidului. După ce acest organism intern al PNL se va pronunța, atunci se vor face următorii pași iar PNL Vrancea va depune documentele de încetare a mandatului de consilier local al lui Filimon și de înlocuire a lui cu supleantul de pe lista de candidați, Corneliu Gheoca.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu