Primăria Panciu anunţă că a cerut finanţare pentru două proiete sociale care se adresează peroanelor care au nevoie de formare profesională în acord cu cerinţele pieţei de muncă, dar şi firmelor care îi pot angaja, în schimbul unei subvenţii, pe cei recalificaţi. De asemenea, primăria are în vedere şi realizarea, în sediul fostei şcoli generale din cartierul Dumbrava, a unui Centru de consiliere și sprijin pentru părinți și copii:
PROIECTE SOCIALE NOI ÎN ORAȘUL PANCIU
Primăria Orașului Panciu va implementa noi proiecte de investiții în domeniul social. Două dintre acestea se vor realiza în cadrul parteneriatului propus de către Agenția de Dezvoltare 2 Sud-Est Brăila, Fundația pentru Dezvoltare Europa din București, primăriile localităților Pogoanele, Năeni și Robeasca, din județul Buzău, SC Activ Expert Consultanță și Servicii SA și Fundația pentru Copii «Sf. Sava» Buzău.
„În prima ședință ordinară convocată după alegerile din luna iunie, Consiliul Local a aprobat participarea orașului Panciu la constituirea unui parteneriat în vederea aplicării în cadrul apelului de proiecte nr. 3 din cadrul Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 (POCU). Parteneriatul prevede implementarea unui proiect-pilot, de formare profesională, de care vor beneficia 200 de persoane și realizarea unui centru after-school pentru 80 de copii. În cadrul proiectului de formare profesioanală, se vor organiza cursuri de calificare în 4-5 meserii cerute pe piața muncii. La finalizarea cursurilor, Agenția de Dezvoltare Regională 2 Sud-Est va acorda ajutoare de minimis, în valoare de maxim 50 mii de euro, pentru începerea unei afaceri proprii. De asemenea, agenții economici de la nivelul orașului Panciu vor primi, timp de 2 ani, un sprijin financiar dacă vor angaja, pe locurile de muncă disponibile, persoanele care au absolvit aceste cursuri de calificare“, precizează primarul Iulian Nica.
În afara acestui parteneriat, administrația locală pănceană va realiza și un Centru de consiliere și sprijin pentru părinți și copii. Proiectul a fost depus la finanțare în cadrul Programului „Servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa și instruirea personalului“, derulat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Investiția are o valoare totală de 469.553,82 lei, din care contribuția de la BDCE: 265.475,18 lei, contribuția de la Guvernul României: 77.913,07 lei și contribuția de la bugetul local: 126.165,57 lei.
„Centrul de consiliere și sprijin pentru părinți și copii va fi amplasat în sediul fostei școli generale din cartierul Dumbrava. Proiectul își propune crearea și oferirea unei alternative comunitare de consiliere si sprijin pentru copii din orașul Panciu, în vederea evitării separării de familiile lor. Prin implementarea proiectului, se mai dorește și crearea unui serviciu descentralizat de consiliere si sprijin pentru copii și familie, precum și creșterea calității vieții copiilor aflați în situatie de risc de abandon”, a declarat primarul Iulian Nica.
Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu
Citeste si:
Panciu: cheltuieli de 2,2 milioane de euro în luna iunie
Panciu: primăria vrea ca reciclarea deșeurilor să se facă la scară largă